Mihai Răzvan Ungureanu, la GÂNDUL LIVE. „Crin Antonescu trăiește într-o orbire periculoasă pentru toți. Dacă eram în locul lui Marga, aș fi demisionat de mult”

Mihai Răzvan Ungureanu, la GÂNDUL LIVE. Crin Antonescu trăiește într-o orbire periculoasă pentru toți. Dacă eram în locul lui Marga, aș fi demisionat de mult
Publicat: 20/07/2012, 00:56
Actualizat: 20/07/2012, 00:56

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu susține scenariul neprezentării la vot la referendum, apreciind totuși că, dacă acesta va fi invalidat din cauza prezenței, indiferent de opțiunile exprimate, președintele Traian Băsescu ar trebui să se întoarcă la Cotroceni. Invitat într-o ediție specială a GÂNDUL LIVE, fostul premier nu a exclus însă o candidatură a sa în cazul unor alegeri prezidențiale anticipate, susținând însă că o discuție pe această temă nu poate avea loc decât începând cu data de 30 iulie. Mihai Răzvan Ungureanu a ales același punct de referință și pentru formalizarea unei alianțe a dreptei din care să facă parte PDL, Inițiativa Civică, PNȚCD și Noua Republică, precum și alte organizații ale societății civile.

Cât privește USL, fostul premier a atacat în termeni duri acțiunile politice care au dus până la suspendarea președintelui Traian Băsescu, atrăgând atenția asupra avertismentelor internaționale transmise Bucureștiului. Întrebat ce ar fi făcut dacă era într+o asemenea situație în locul actualului ministru de externe Andrei Marga, Ungureanu a răspuns: „Aș fi demisionat de mult”. Crin Antonescu trăiește într-o orbire periculoasă pentru toți. România este mebru UE și NATO, toate analizeze trebuie citite în cheia: ne interesează ce se întâmplă pentru că ține de orice stat membru și situația din cele două cluburi în ansamblu”, a adăugat fostul premier.

În ediția Gândul LIVE de miercuri, la care a fost invitat Traian Băsescu, președintele suspendat a declarat că Mihai Răzvan Ungureanu ar putea fi un candidat viabil pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Gândul a transmis LIVE VIDEO și LIVE TEXT emisiunea în care este invitat Mihai Răzvan Ungureanu.

„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”

Cele mai importante declarații:

– În cifre e greu de exprimat ce se va întâmpla pe 29 iulie.

– Ceea ce constat este vacarmul politic și mult mai puțin guvernarea în sine.

– Eu îl știu pe domnul Băsescu de destul de mult timp pentru a considera că domnia sa știe ce are de făcut. Mizele sale sunt de reprezentare, nu văd de ce nu ar fi posibilă o coabitare.

– Este o discuție pe două planuri: unul pragmatic, unul etic. Pragmatic e ca președintele suspendat să revină la Cotroceni.

– Surpriza mea este că nimeni nu pare a se fi uitat în acel preambul. Traian Băsescu nu a încălcat Constituția, din perspectiva acelui preambul, nu a atentat la libertățile și drepturile cetățenești. Din perspectiva aceasta referendumul nu este legitimat etic.

– Poziția mea este clară: nu am ratat niciodată prezentarea la vot. În calitate de cetățean, eu mă duc la vot și votez NU.

– În ce privește PDL, acolo deciziile se iau în masa aderenților.

– Nu i-aș condamna pe cei care îi îndeamnă să nu vină la vot. Dacă există suficiente motive pentru ca participarea la vot să fie indezirabilă, improprie, vom vedea. De exemplu, dacă pe următoarele zile regulile să fie schimbate astfel ca rezultatul referendumului să fie viciat.

– Un vot poate fi fraudat, poate fi fraudat intern. In exterior este improbabilă. Reprezentanții românilor din străinătate privesc cu extremă seriozitate procesul de vot.

– Dacă referendumul este invalidat, și cel din 2007 a fost invalidat și a revenit la Cotroceni. Noi pentru ce demitem un președinte, pentru faptul că sondajele îi sunt adverse, pentru că avem critici la adresa sa? Suspendarea este în cazul acesta un incident. În momentul în care referendumul este invalidat, se întoarce la Cotroceni. Succesiunea de evenimente care au condius la suspendare au fost aplicate persoanei nu formei în care persoana a exercitat funcția.

Nu putem aplica o judecată etică pe o chestiune politică. Pe 29 iulie, cota de popularitate este coborâtă. Dar vorbim de sondaje.

– În cazul în care am dat curs schimbărilor politice pe baza sondajelor ar trebui să schimbăm și pe alții odată la două trei luni.

În cazul lui 2014, pot fi pregătit de candidatură.

– Nu e ușor să ieși din bibliotecă și să mergi în stradă.

– Nu am fost pus niciodată în situația să mă confrunt cu o ostilitate bine organizată. Și chiar și în cazul acesta, nu văd să nu existe dialog, fiind de bună credință.

– Pentru 2014, în cazul în care Antonescu se va hotărî să candideze mă va avea adversar foarte serios.

Despre PONTA: Nu există o relație personală consolidată între Victor Ponta și mie. Discursul pe care l-am avut în ziua votului de instalare a expus principiile unui guvern față de opoziție și putere. Pentru mine politica nu înseamnă înjurătură. Dacă este un pariu, îl țin. Înjurătura este un semn al fricii.

Principial, dialogul nu se face cu bâta în mână. Exprimarea politică nu are nevoie de agresivitate. Am auzit multe voci recomandându-mi să fiu cel puțin la fel de direct precum cei care atacă la persoană. Înjurăturile reciproce nu au niciun efect în beneficiul public.

Fiind unul dintre olimpicii liceului s-a ajuns la această situație în care șeful de promoție să reprezinte liceul în structurile elevilor asociate UTC. Nu presupunea niciu angajament formal sau informal. Această chestiune a încetat la 18 ani. Nu am fost membru al Partidului Comunist.

– Genul ăsta de socoteală cu istoria este nedrept. După 20 de ani, să-ți pui problema relației cu România comunistă mi se pare neproductiv.

– Lucrez împreună cu Traian Băsescu de 12 ani, în varii circumstanțe.

– PDL este implicat în campania referendumului. Pe seama efortului PDL și al Inițiativei se poate ajunge la un rezultat bun în țară. 29 iulie este și un test cum această coagulare politică funcționează.

– Dacă eram în locul domnului Marga aș fi demisionat de mult.

– Reacțiile trebuie citite ca semne reale de interes extern față de situația din România. Crin Antonescu trăiește într-o orbire periculoasă pentru toți. România este mebru UE și NATO, toate analizeze trebuie citite în cheia: ne interesează ce se întâmplă pentru că ține de orice stat membru și situația din cele două cluburi în ansamblu.

– În toamnă voi merge ca independent. Obiectivul nostru e ca pe seama unirii turiror forțelor de drepta să formăm o alianță electorală. În numele acestei alianțe electorale aș candida. Alianța se va face cât mai repede după 29 iulie. Am convenit cu Vasile Blaga și nu numai. Noua Republică, da, PNȚCD, da, și sunt multe organizații civice care vin spre noi.

Nu e vorba de a îmbrăca PDL în alte haine, aici vorbim de unitatea celor care consideră că USL reprezintă o plagă. Despărțindu-ne de USL, pe un set de exprimări ideologice … Nu subestimați electoratul, este inteligent, are intuiție foarte bună.

Există șefi regionali din USL care cer schimbări la conducerea intanțelor. Politizarea în extrem conduce la concluziile pe care raportul de țară în MCV le scrie în clar.

Despre atentatul din Bulgaria: Amenințarea poate să capete formă oriunde, și în România. Nu există state care să fie ferite 100 la sută. E motivul pentru care instituțiile competente să poată preveni. SIE e pregătit pentru a-și îndeplini competența legală în această materie.

– Experiența cea mai neobișnuită care astăzi face parte din gândirea preventivă a fost suprapunerea rețelelor de criminalitate organizată pe rețelele de terorism. Aceasta dublează pericolul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal